Losing my way

Se stramba la ea iar apoi ii raspunse la sarut, si incepu sa o gadile cand fu muscat de buza, desi nu il deranjase.
-Nu te potolesti, nu? o intreba razand, indepartandu-se putin de ea.

-Eu? Pfooa niciodata. spuse razand si incercand sa il prinda de maini.
Se gadalea foarte usor. Intr-un final reusi sa il prinda de maini si scoase limba la el.
-Asa, si ce facem azi pana la urma?Doar nu vrei sa mai faci inca zece dusuri. spuse razand si privindu-l ceva mai malefica.
Isi simti telefonul vibrand in buzunar si cand vazu numarul tatalui ei, se schimba total la fata.
-Scuza-ma putin. spuse parasind bucataria si intrand in living.

-Nu m-ar deranja. spuse zambindu-i si continua dupa aceea sa isi bea cafeaua, stand pe scaun, cu spatele rezemat de perete. Nu avea chef sa faca prea multe in acea zi, insa era deschis la propuneri, oricum avand in vedere ca era cald afara si frumos.

-Ce s-a intamplat? intreba pe un ton crispat.
Numai acum nu vroia sa afle mai multe legate de mama ei, isi alesese cel mai prost moment sa o sune.
-Keira, scumpo, mama a facut un pre infarct si acum este in spital.Boala ei s-a agravat cu mult. spuse tatal tinerei.
Simti cum lacrimile amenintau sa curga, dar se abtinu muscandu-si buzele.
-Nu ma pot intoarce tata, am facultate si in plus as face mai rau daca as fi acolo.sopti.

Isi scoase din buzunar telefonul pe care incepu sa umble aiurea insa culmea, fix in acel moment, cineva il suna. Era de la spital.
-Lukas, avem nevoie de tine. Unde naibii esti?
-Stai sa ma gandesc...acasa? spuse dandu-si ochii peste cap. Uite stii, nu pot sa vin azi.
-E o pacienta care a facut pre-infarct. E grav.
-Si ai nevoie de un diagnostic pentru asta? Hm, stai sa ma gandesc...pai, o sa tot faca si o sa moara in final.

Nu avea chef sa isi bata capul cu asa ceva, nu avea ce sa faca pentru acel pacient, si chiar de-ar fi putut, ar fi rezolvat-o si prin telefon, nu era nevoie strict de prezenta lui la spital. Dupa cateva minute, inchise telefonul si-l lasa pe masa, intrebandu-se totusi ce se intamplase cu Keira.

-Suntem in Amsterdam Keira. spuse tatal acesteia.
Ramase uimita, dar se abtinu sa nu il injure de-a binelea.Aflase apoi ca erau de mai bine de o saptamana si ea numai ce aflase.
-Voi veni la spital cat pot de repede. murmura inchizand.
Se intoarse in buctaraie, privindu-l pe Lukas si schita un mic zambet, usor fortat.
-Imi pare rau, dar trebuie sa plec.A intervenit ceva. spuse pe un ton gatuit.

Isi intoarse privirea spre usa de la intrare din bucatarie, unde isi facuse aparitia Keira si o privi putin incruntat.
-Ce s-a intamplat? o intreba ridicandu-se de pe scaun si casca, intinzandu-se usor.

-Trebuie sa ajung la spital...parintii mei sunt in Amsterdam si mama e in spital. spuse calma, desi doar calma nu era acum.
Si bineinteles ca ceva trebuia sa mearga rau in acea zi, altfel nu se putea.Ofta, muscandu-si buzele si privindu-l pe Lukas, nestiind ce altceva sa mai spuna.

Se incrunta si mai mult auzind-o, creierul incepand sa lucreze informatiile.
-Cumva pre-infarct? o intreba putin precaut. Banuia ca despre ea fusese vorba, despre mama Keirei insa nu putea sa fie sigur.

Il privi surprinsa.
-Da... spuse privindu-l si asteptand niste explicatii.
Nu prea putea sa auda ce vorbise Keira, deoarece din cate isi daduse seama Lukas nu se miscase din bucatarie deloc.

-Mda. M-au sunat de la spital in legatura cu asta. spuse lasand ceasca goala de cafea in chiuveta si iesi din bucatarie.
-Pai, hai sa mergem la spital atunci. zise calm ridicand slab din umeri. Nu se stresa, intrucat era sigur ca totul avea sa fie bine.

Il urma calma, desi era cam stresata, dar nu arata acest lucru chiar deloc.Isi musca buzele, gandindu-se ca ar trebui sa isi sune fratele, dar banuia ca deja parintii ei o facusera.Nu prea mai conta acum.
Isi musca buzele ca nebuna, fiind ganditoare si pesimista ca deobicei.

Lua de pe o masuta cheile de la masina si parasi vila, urcand in masina. Oricat de mult spusese el ca nu avea sa dea pe la spital in acea zi, iata ca tot trebuia sa se duca. Macar pentru Keira, daca nu pentru altii.
-Cati ani are? o intreba.

-45. spuse urcand in masina.
Era nervoasa, speriata.Habar nu avea cum era, dar ramanaea la exterior calma, pentru ca stia ca altceva mai bun nu avea ce face. Era asa de mult, deci era pregatita pentru orice ar fi pana la urma.
Privea in gol, in acele momenete fara sa isi dea seama.

-O sa traiasca...spuse relaxat, pornind motorul si incepand sa conduca spre spital. Banuia ca avea sa fie totul in regula, desi femeia era destul de tanara si era ciudat sa faca pre-infarct la doar 45 de ani.
Totusi, mai fusesera cazuri si toate se terminasera cu bine.

-Nu prea cred...nu e prima data. spuse privind pe geam.
Era o istorie lunga cu bruneta si spitalul, deja fiind obisnuita, dar totusi nu intelesese ce cautau parintii ei defapt in Amsterdam.Nu plecasera niciodata din Italia, dar asta era alta problema de care se va ocupa mai tarziu.

-Ma rog, o sa citesc prin dosar. spuse lasand masina parcata in fata spitalului, in locul obisnuit si iesi, bagand cheile in buzunarul pantalonilor de treining.
-Tatal tau e aici? o intreba in timp ce mergea grabit.

-Da. spuse coborand din masina.
Nu intelegea cum de Lukas era asa de relaxat , dar ehh orice era posibil se mare.Ea, cel putin era un pachet de nervi si stres in acele momente si incerca pe cat posibil sa se calmeze, desi asta era cam imposibil.

-Asteapta aici. ii spuse cand ajunsera in sala de asteptare si se indrepta spre biroul sau, unde gasi dosarul aruncat pe masa, special ca sa-l citeasca el. Il rasfoi rapid insa atent si constientiza ca era vorba despre o operatie pe care trebuia sa o faca. Dupa ce vorbi cu echipa sa, se duse in sala de asteptare, la Keira.
-Tatal tau trebuie sa semneze ca e de acord sa i se faca operatie mamei tale. spuse oftand scurt.

Se rezema de perete, tatal ei venind la ea si schitand un mic zambet.Nu facu absolut nimic, privind un punct fix si asteptandu-l pe Lukas.
-Va semna. spuse privindu-l , apoi privindu-si tatal.
Tatal ei dadu afirmativ din cap, asteptand sa primeasca fisa ce trebuia semnata.

Il saluta pe tatal Keirei cand il vazu, si ii intinse fisa, aratandu-i unde trebuia sa semneze si anume undeva in josul paginii.
-E vorba despre o operatie la inima, nu stim cat o sa dureze, cred ca maxim cinci ore...spuse ridicand slab din umeri.

Tatal ei semna, iar tanara doar dadu afirmativ din cap.Se dusese dracu toata ziua, dar pentru ce se simtea mai mult vinovata era pentru faptul ca Lukas lucra din cauza ei acum.Isi musca buzele, privindu-l calma si ascultandu-l ca un copil mic.
-Sunt sanse sa nu supravietuiasca? intreba tatal ei.

Incerca sa fie cat mai sincer cu putinta, nu era genul care sa minta oamenii doar ca sa ii faca sa se simta mai bine.
-Da, sunt. Dar incercam sa nu ajungem pana acolo. ii spuse si pleca de acolo, nu inainte de a-i mai arunca o privire Keirei.

Se duse dupa Lukas, prinzandu-l la timp de mana, facandu-l sa se opreasca.
-Mersi.. sopti schitand un mic zambet.
Nu stia ce altceva ar fi putut sa ii spuna in acel moment.Stia ca va fi greu si toate cele, dar chiar ii multimise sincer si stia ca ii ramanea datoare pentru asta.

-N-ai de ce. spuse zambindu-i si apoi se indeparta de ea, ducandu-se in sala de operatii unde deja se afla pacienta. Nu stia nici cum arata aceasta, vroia sa o analizeze mai atent, sa vada despre ce era vorba cu exactitate desi stia deja. Era gata de operatii, asa ca se imbraca adecvat si isi puse manusile de plastic.